Anghinare

De la ciulinul mediteraneean la plantele amare pentru digestie

Anghinarea aparține familiei Asteraceae și își are originea în bazinul mediteraneean. Ruda ei sălbatică este un cardon, iar selecția făcută de cultivatori a favorizat inflorescențele mari și cărnoase. Bobocul încă nedeschis a devenit o legumă apreciată în bucătăriile sudului Europei.

Istoria domesticirii nu este stabilită în toate detaliile. Cercetările botanice și izvoarele istorice sugerează un început în epoca romană, posibil în Sicilia, și un rol important al lumii arabe medievale în răspândirea culturii. Numele plantei din mai multe limbi europene păstrează urmele acestor schimburi. Anghinarea din grădinile de astăzi este rezultatul unei îndelungate selecții horticole.

În preparatele pentru digestie, partea folosită este în principal frunza. Uscată pentru infuzie sau prelucrată în extracte, aceasta a intrat în tradiția europeană a plantelor amare. Anumite preparate din frunze sunt folosite tradițional pentru indigestie însoțită de senzație de prea-plin, balonare și flatulență, utilizări descrise și de EMA. Astfel se explică dubla istorie a anghinarei: bobocul a fost păstrat în rețete culinare, iar frunza în preparate pentru confort digestiv.