Seleniu

Elementul descoperit într-un sediment și recunoscut ulterior ca nutrient

Seleniul a fost identificat de Jöns Jacob Berzelius în 1817, în cursul investigării unui sediment din producerea acidului sulfuric. Descoperirea aparține chimiei elementelor. Rolul său nutritiv a fost clarificat mult mai târziu, prin studiul proteinelor și al deficitului.

Astăzi știm că organismul folosește seleniul în selenoproteine, implicate în protecția antioxidantă și metabolismul hormonilor tiroidieni. Sursele alimentare depind mult de conținutul solului și de lanțul alimentar, ceea ce explică variațiile dintre regiuni și alimente.

În suplimente apar forme organice și anorganice caracterizate. Aportul necesar este mic, iar excesul poate produce toxicitate, inclusiv modificări ale părului și unghiilor. Istoria sa arată schimbarea perspectivei: un element remarcat într-un proces industrial a devenit o componentă a biochimiei umane, pentru care echilibrul cantitativ este esențial.