Valeriană

Rădăcina descrisă de medicii Antichității pentru nopțile fără somn

Valeriana officinalis este o plantă perenă cu flori mici, ale cărei rădăcini și rizomi au un miros puternic, caracteristic. Aceste părți subterane sunt materia primă folosită în preparate. Istoria medicinală poate fi urmărită până în Grecia și Roma antică: Hipocrate i-a descris întrebuințările, iar Galen o recomanda pentru insomnie în secolul al II-lea.

În secolele următoare, valerianei i-au fost atribuite utilizări variate. În secolul al XVI-lea apărea în preparate pentru nervozitate și alte manifestări considerate atunci nervoase. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosită în Anglia și pentru stresul asociat raidurilor aeriene. Aceste repere arată persistența legăturii dintre plantă, neliniște și odihnă.

În prezent, rădăcina uscată, tincturile și extractele sunt evaluate separat. Anumite extracte au utilizări bine stabilite pentru tensiune nervoasă ușoară și tulburări de somn; alte preparate se bazează pe utilizarea tradițională. Concentrația și procesarea contează, iar efectele nu se atribuie automat oricărui produs cu valeriană. Continuitatea istorică este dată de folosirea aceleiași părți a plantei în pregătirea pentru odihnă.