Ceai verde

Din China, prin mănăstiri și ceremonii, până în ceașca de astăzi

Ceaiul verde provine din frunzele arbustului Camellia sinensis. În China, planta a fost folosită în infuzii și alte preparări alimentare cu mult înainte de răspândirea mondială a băuturii. În epoca Tang există deja mărturii despre cultivare și despre un mod bine stabilit de pregătire a ceaiului.

Călugării budiști au contribuit la introducerea ceaiului în Japonia, unde consumul s-a răspândit din mediile monastice și de curte către alte categorii sociale. În timp, pregătirea și servirea lui au devenit gesturi de ospitalitate și practici culturale elaborate. Ceaiul verde și cel negru provin din aceeași specie; diferența principală este prelucrarea. Încălzirea frunzelor pentru ceaiul verde limitează oxidarea, apoi urmează etape de rulare și uscare.

Frunzele conțin catechine și, în mod obișnuit, cafeină. În suplimente sunt utilizate și extracte care pot concentra acești compuși. O infuzie și un extract concentrat au expuneri diferite, inclusiv din perspectiva siguranței. Tradiția băuturii explică relația de secole cu planta; analiza modernă arată ce se păstrează sau se concentrează prin fiecare mod de preparare.